Analiza comparativă a evoluției prețurilor la produsele alimentare la nivelul Uniunii Europene arată că România a avut în anul 2025 cea mai mare inflație alimentară din toate statele membre, cu o creștere de 6,7% în comparație cu 2024, mult peste media de 2,8% raportată pe întreg blocul comunitar. Creșterile indică o presiune semnificativă asupra coșului de cumpărături al românilor, într-un context în care veniturile populației nu țin pasul cu majorările de prețuri la alimentele de bază.
Creșterile de preț au fost răspândite în zeci de categorii analizate, iar doar un număr redus de produse au înregistrat ieftiniri. Printre cele mai marcante majorări se numără:
-
ciocolata, cu 17,8%
-
fructe congelate, cu 13%
-
carnea de vită și vițel, cu 10%
-
ouăle, cu 8,4%
-
untul, cu 8,3%
-
carnea de miel și capră, cu 7,2%
-
laptele integral proaspăt, cu 5,7%
Toate aceste evoluții arată că majorările afectează nu doar produsele de lux, ci și bunurile alimentare de bază consumate frecvent de populație.
Pe de altă parte, câteva dintre produsele analizate au cunoscut ieftiniri, oferind un respiro limitat consumatorilor: uleiul de măsline s-a ieftinit cu 22,9%, zahărul cu 11%, uleiul de floarea-soarelui cu 5,4% și cartofii cu 5,2%. Aceste scăderi izolate nu compensează însă ritmul general al creșterilor de preț.
Comparativ cu alte state membre, România s-a situat pe primul loc în UE la creșteri alimentare, urmată de țări din Europa de Est și Sud-Est cu valori de aproximativ 4 – 7%, toate peste media comunitară. La polul opus, Elveția a raportat o scădere de 1,1% a prețurilor alimentelor, iar Cipru a rămas aproape de stabilitate, cu prețuri neschimbate. Franța a avut o creștere redusă de doar 0,7%, iar Germania și Spania au raportat majorări moderate de circa 2,1% fiecare în perioada analizată.
Tendința de creștere accentuată a prețurilor alimentare pentru consumatorii români vine într-un context în care România se confruntă deja cu rate ridicate ale inflației generale, evoluție care afectează puterea de cumpărare a populației și capacitatea familiilor de a acoperi cheltuielile uzuale.
