În şedinţa de plen de joi, consilierii locali din Câmpia Turzii au adoptat un nou regulament privind parcările de reşedinţă în municipiu, care va intra în vigoare începând cu anul 2026. Conform hotărârii, tarifele au fost stabilite astfel: 100 lei/an pentru locurile neamenajate şi 200 lei/an pentru cele amenajate, pentru persoanele fizice.
Noile reguli urmăresc să creeze un sistem mai clar de utilizare a parcărilor de reşedinţă şi să gestioneze într-un mod mai eficient spaţiul public al municipiului. Potrivit documentului adoptat, tarifele sunt valabile pentru fiecare loc de parcare şi se plătesc anual, indiferent de numărul de maşini înregistrate pe numărul de locatar.
Municipalitatea va emite autorizaţii de parcare pentru fiecare loc, ceea ce va oferi titularului dreptul de folosinţă pe durata unui an. În plus, este prevăzut un sistem de monitorizare pentru a evita ocuparea locurilor de către persoane din afara blocului sau zonei respective. Consilierii locali au explicat că aceste măsuri vin în contextul extinderii zonelor rezidenţiale şi creşterii numărului de autoturisme în oraş, ceea ce a generat presiuni asupra infrastructurii locale de parcare.
